Firma Tel Drum, trimisă în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene

Firma Tel Drum, trimisă în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene
Publicat: 27/12/2017, 16:27

Potrivit DNA, în anul 2015, Ministerul Fondurilor Europene a admis la contractare un proiect propus de firma Tel Druma SA în cadrul programului „Creșterea Competitivității Economice”, finanțat din fonduri europene, urmând a achiziționa o „stație mobilă de mixturi asfaltice pentru creșterea competitivității economice a SC Tel Drum SA”. Proiectul trebuia implementat până la data de 31 decembrie 2015.

Pe 2 septembrie 2015, Tel Drum SA a publicat pe site-ul www.fonduri-ue.ro anunțul de achiziție de bunuri (stația mobilă), iar în urma derulării etapelor din procedura de atribuire a contractului de furnizare bunuri a fost declarată câștigătoare firma WFA Impex SRL, arată anchetatorii.

Sursa citatată precizează că după depunerea cererii de rambursare în luna februarie 2016, Tel Drum a primit, în cadrul proiectului, suma nerambursabilă de 4.849.375 lei, apropiată de valoarea maximă eligibilă, din care majoritatea, respectiv suma de 4.170.462,5 lei provenind din fonduri europene.

„În rechizitoriu se arată că, în cadrul proiectului finanțat din bani europeni, reprezentanții Tel Drum SA, inculpații Vișan Mircea, Petre Pitiș și Neda Florea și reprezentantul WFA Impex SRL, inculpatul Ion Florian, au încălcat, pe de-o parte, regulile privind derularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare și, pe de altă parte, au întocmit documente care atestau fapte și împrejurări nereale (documente utilizate ulterior în obținerea fondurilor nerambursabile)”, spune DNA.

Mai exact, aceștia ar fi simulat procedura de atribuire, „reprezentanții Tel Drum SA fiind în realitate cei care au negociat prețul și condițiile achiziției utilajului de la firma furnizoare, în timp ce WFA Impex SRL a fost doar un interpus scriptic în procedură; această societate nu avea nici experiența și nici capacitatea de a furniza utilajul în mod independent”, „funcționând ca o societate satelit pentru Tel Drum”.

„Practic, procedura prin care TEL DRUM SA a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice a fost una simulată. Ofertantul câștigător – firma WFA IMPEX SRL- este o firmă care are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.849.375 lei reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă”, explică DNA.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile persoanelor fizice cercetate, dar și pe cele ale societăților, inclusiv Tel Drum, până la concurența sumei de 4.849.375 lei

Dosarul are la bază o sesizare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor înregistrată la data de 16 mai 2017 și va fi judecat de Tribunalul București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Recomandare de carte de la Bill Gates: „Dacă ești pasionat de educație, trebuie să citești...
×